Consilierul prezidenţial Alexandra Gâtej explică, în premieră, de ce a renunţat la un salariu de 18.000 de euro pentru unul modest la Cotroceni şi cum percepe relaţia sa cu Traian Băsescu, după primele şase luni de colaborare. «Credeam că sunt o planetă nouă pentru administraţie, şi administraţia este o planetă nouă pentru mine. Mi se părea foarte greu ca aceste două lumi să conveargă», mărturiseşte, într-un interviu acordat revistei Capital, fostul directo
Consilierul prezidenţial Alexandra Gâtej explică, în premieră, de ce a renunţat la un salariu de 18.000 de euro pentru unul modest la Cotroceni şi cum percepe relaţia sa cu Traian Băsescu, după primele şase luni de colaborare.
«Credeam că sunt o planetă nouă pentru administraţie, şi administraţia este o planetă nouă pentru mine. Mi se părea foarte greu ca aceste două lumi să conveargă», mărturiseşte, într-un interviu acordat revistei Capital, fostul director general al Unilever South Central Europe, Alexandra Gătej, cea care, din iulie 2009, este consilier pe probleme de mediu de afaceri intern şi internaţional al preşedintelui României, Traian Băsescu.
Alexandra Gătej spune că la Cotroceni a găsit un brand bine construit. În opinia sa, un brand, fie că este vorba despre un produs sau un om politic, trebuie să aibă trei mari caracteristici: coerenţă, relevanţă şi curaj. Acestea, spune ea, se pot aplica nu doar preşedintelui Traian Băsescu, ci, în general, şefilor oricărui stat. „Unui brand puternic îi trebuie foarte mult curaj. Când crezi anumite lucruri, acestea trebuie spuse, indiferent dacă contextul politic îţi este favorabil sau nu“, explică Gătej. „Un al doilea lucru important este coerenţa mesajului. Dacă acest brand se exprimă mereu coerent, nu se dă drept ceea ce nu este, atunci este unul foarte puternic“, continuă aceasta. Ultimul, dar nu cel mai puţin important criteriu, şi anume r