- Cultural - nr. 478 / 10 Februarie, 2010 Rar, insa uneori se intampla ca preambulul sa fie mult mai intins decat textul de baza; si aceasta deoarece el contine intrinsec o buna parte a argumentatiei. Fie-ne, asadar, ingaduit a reproduce, cu minime comentarii, doua replici ale unor personaje din prozele lui Liviu Rebreanu. Tema razboiului a constituit o obsesie pentru scriitorul nasaudean, cu precadere in primul deceniu de creatie, iar in aceasta privinta stau dovada titlurile unor nuvele precum Codrea, Hora mortii, Itic Strul, dezertor sau Catastrofa. Eliberarea i-o va aduce romanul Padurea Spanzuratilor (1922), apasatoare capodopera a prozei noastre psihologice. Dincolo de problematica atat de dureroasa a obligarii romanilor ardeleni, mobilizati in armata bicefal-imperiala de a lupta impotriva conationalilor lor, ultimele doua scrieri mentionate _ prin atitudine si prin reactiile unor personaje - reprezinta si condamnari explicite ale agresiunilor militare, ale invaziilor si cotropirilor, facute adesea in numele unor idealuri nobile, sub lozinci umaniste, civilizatorii sau _ culmea! _ pacificatorii! Ajuns prin hazard ofiter al armatei austro-ungare, mutat pe frontul din Transilvania, dupa numeroase acte de "eroism" pe campurile de lupta de prin Serbia, Italia si Galitia, eroul (de fapt, antieroul) David Pop trece printr-o criza sufleteasca determinata de incongruenta sentimentului datoriei cu cel de-abia desteptat, national. Cu siguranta, un traznet din senin sau un dus scotian l-a constituit pentru el urmatoarea replica a unui fost coleg de la Universitate, intalnit pe linia frontului, Alexe Candale: - "Ne varsam sangele prin tari straine si nu stim pentru ce! […] Dar ce-avem noi cu sarbii? Ce-avem noi cu rusii ori cu italienii? Ce-avem? Spune-mi tu, ca eu degeaba ma intreb! Ce ne-au facut s ice le-am facut? Si cu toate acestea new macelarim de atatea luni de