Ministrul britanic al Egalităţii Şanselor, Harriet Harman Cântăreaţa Cheryl Cole, una dintre cele mai sexy femei din Marea Britanie
Harriet Harman, ministrul britanic al Egalităţii Şanselor, a intrat oficial în cursa pentru desemnare celui mai frumos posterior din Anglia. Informaţia a fost dată publicităţii de Tony Edwards, organizatorul ineditului concurs, care a declarat că politicianul, în vârstă de 59 de ani, are şanse reale la câştigarea titlului.
Demn de menţionat este faptul că Harman este primul om politic care, în cei 28 de ani de când se organizează competiţia, reuşeşte să se califice. Printre contracandidatele ministrului se află şi cântăreaţa Cheryl Cole, considerată una dintre cele mai sexy femei din Marea Britanie. Ministrul britanic al Egalităţii Şanselor, Harriet Harman Cântăreaţa Cheryl Cole, una dintre cele mai sexy femei din Marea Britanie
Harriet Harman, ministrul britanic al Egalităţii Şanselor, a intrat oficial în cursa pentru desemnare celui mai frumos posterior din Anglia. Informaţia a fost dată publicităţii de Tony Edwards, organizatorul ineditului concurs, care a declarat că politicianul, în vârstă de 59 de ani, are şanse reale la câştigarea titlului.
Demn de menţionat este faptul că Harman este primul om politic care, în cei 28 de ani de când se organizează competiţia, reuşeşte să se califice. Printre contracandidatele ministrului se află şi cântăreaţa Cheryl Cole, considerată una dintre cele mai sexy femei din Marea Britanie.