Vanzarile de calculatoare isi vor reveni in primul trimestru (T1) al acestui an, estimeaza Acer, cel mai mare jucator de pe piata locala, care se asteapta la dublarea livrarilor de calculatoare pentru T1, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
"Estimam un rezultat de minimum 100% peste cel de anul trecut in primul trimestru", a declarat pentru ZF Bogdan Iftemie, director de vanzari al Acer. Cererea va veni din segmentul consumer, iar vanzarile si-au revenit de fapt in ultimul trimestru al anului trecut cand rezultatele au fost peste astepari, sustine Iftemie.
La polul opus, Asus, numarul doi pe piata locala de PC-uri, estimeaza pentru primul trimestru o crestere de doar 5-10%. "Ne asteptam ca primul trimestru al acestui an sa se situeze la nivelul perioadei corespunzatoare din 2009, poate chiar putin mai sus cu 5-10%", a declarat pentru ZF Mihai Carstea, Business Development Manager Asus Romania si Bulgaria.
Piata PC-urilor din Romania a inregistrat in 2009 o scadere de peste 55% din punctul de vedere al numarului de unitati vandute, la circa 500.000 de PC-uri, potrivit datelor companiei International Data Corporation. Piata a fost salvata de revenirea din ultimul trimestru, cand s-au vandut aproape tot atat de multe calculatoare cat in primele noua luni, peste 200.000 de unitati. Piata de PC-uri din Romania este estimata la 200 de milioane de euro pe an.
Vanzarile de calculatoare isi vor reveni in primul trimestru (T1) al acestui an, estimeaza Acer, cel mai mare jucator de pe piata locala, care se asteapta la dublarea livrarilor de calculatoare pentru T1, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
"Estimam un rezultat de minimum 100% peste cel de anul trecut in primul trimestru", a declarat pentru ZF Bogdan Iftemie, director de vanzari al Acer. Cererea va veni din segmentul consumer, iar vanzarile si-au revenit de fapt in