Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A plătit 23.000 euro pentru o maşină, dar riscă să rămână fără ea – revista presei

Publicat in Adevarul, miercuri 10 februarie 2010 ·

Gheorghe Lazăr din Nistru, Maramureş, riscă să-şi piardă maşina din cauza conflictului dintre intermediar şi compania de leasing. Învăţătorii şi educatorii vor primi salarii majorate cu 14%, iar din 15 februarie, se restricţionează circulaţia în zona podului de pe strada 8 Martie.

Poveste incredibilă în România anului 2010. În urmă cu trei ani, familia Lazăr din satul Nistru, Maramureş şi-a cumpărat o maşină în leasing de la reprezentanţa locală a unei firme din Bucureşti. În 2008, oamenii au plătit integral maşina, însă nu au primit cartea de identitate a autovehiculului. Mai mult, compania-mamă vrea să-i ridice autoturismul celui care l-a plătit integral, pe considerent că acesta nu apare în baza lor de date ca fiind plătit. Grav este faptul că acest caz nu este unul izolat în judeţul nostru. Detalii legate de incredibilul caz aflăm pe emm.ro.

Circa 28.000 de educatori şi învăţători din întreaga ţară vor primi în această lună salarii majorate cu până la 14%. „Măsura este o consecinţă a faptului că aceste cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar sunt încadrate din 2010 ca profesori cu studii superioare", a declarat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Marian Pop. Majorarea salarială diferă în funcţie de vechimea în muncă şi de pregătirea profesională şi poate ajunge, în cazul unui învăţător aflat la vârf de carieră, până la 200 de lei, titrează citynews.ro.

Şedinţa săptămânală de circulaţie desfăşurată la Primăria Baia Mare a avut din nou în prim plan lucrările de reabilitare a podului de pe strada 8 Martie. De această dată, au participat şi reprezentanţi ai firmei constructoare. Traian Florea, directorul tehnic al Primăriei Baia Mare, a afirmat că din 15 februarie se va impune restricţionarea circulaţiei pe jumătate din pod în amonte. Se vor monta indicatoare de semnalizare şi presemnaliz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 56 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 16 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°