Spre a fi pe înţelesul tuturor cititorilor, arta nu înseamnă numai bani şi iar bani; arta e mai mult decât atât. Ea reprezintă suma tuturor talentelor unei naţii, într-o perioada dată, şi, ca urmare, un tezaur de valori, un patrimoniu inestimabil pentru o ţară. Privită de la distanţă, de către unii care au destulă şcoală pentru a fi consideraţi apţi să preţuiască un obiect artistic, arta ar putea sta în casele noastre fiindcă are forţa de a ne lumina şi însenina clipele, zilele, indiferent de vârstă şi de preocuparea fiecăruia. Sau, pur şi simplu, de a ne decora pereţii locuinţei, de a-i înviora... Un om cu o cultură artistică simte acest lucru din plin. Dar pentru aceia care nu au fost educaţi sau au refuzat să ştie, să înveţe sau să înţeleagă ce înseamnă arta şi de ce avem nevoie de ea, lucrurile stau cu totul altfel. Mai ales când ne raportăm la un popor care a stat vreme de cinci decenii sub ameninţarea puşcăriei; la o populaţie suspectată, vreme de cincizeci de ani, că ar avea prin casă sau ascunsă prin pivniţe, beciuri şi magazii vreo lucrare de artă valoroasă. După dispariţia - forţată sau naturală - a valorilor umane interbelice, interesul pentru creaţia artistică, pentru operele de artă, s-a diminuat până la anulare.
Tot ce aveau pe pereţi, şi nu numai, cei arestaţi şi trimişi în temniţele comuniste, trecea în patrimoniul statului. Pentru a se salva de la teroare, cei care deţineau asemenea bunuri erau obligaţi să le doneze statului. Aşa s-au format, în bună parte, unele muzee de la noi. Cu japca.
Distanţa oamenilor faţă de muzee
Oare, de aceea se menţine astăzi "distanţa" oamenilor faţă de muzee? Puţin probabil, fiindcă furia comunistă a trecut de mult. Dar a rămas, ca un fel de cicatrice, atitudinea de respingere faţă de o profesie considerată minoră; neaducătoare de bani, în viziunea celor neinstruiţi. Pe de altă parte, ş