Cei mai “vechi” din formula de şapte a turneului Bonecrusher Fest au fost suedezii de la Necrophobic. Am prins “caravana metalică” la Paris, la 30 ianuarie, aproape de finalul turneului, început la 8 ianuarie şi terminat la 6 februarie. Înainte de a împărţi scena cu formaţii ca The Black Dahlia Murder, 3 Inches of Blood, Obscura, Carnifex, The Faceless şi Ingested, cei de la Necrophobic ne-au acordat un interviu în autocarul de turneu. Ca de obicei, au fost “delegaţi” tobarul Joakim Sterner, singurul membru fondator care mai cântă în trupă, şi chitaristul Sebastian Ramstedt, principalul autor al muzicii şi versurilor Necrophobic în ultimii ani.Jurnalul Naţional: - Sunteţi în ultima parte a turneului, cum a fost până acum?
Sebastian: - A fost super, mult mai bine decât speram. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm mai ales că, cel puţin teoretic, făceam notă discordantă cu celelalte trupe, majoritatea de deathcore şi alte asemenea. Dar am fost surprinşi să vedem că mulţi au venit chiar pentru Necrophobic, şi asta a fost bine, ne-a făcut să ne simţim minunat.
- Anul trecut aţi aniversat 20 de ani de carieră şi sunteţi mai agresivi ca niciodată. Creşte agresivitatea o dată cu vârsta?
- Pe măsură ce te maturizezi devii mult mai conştient de felul în care e viaţa, devii mult mai conştient de tot ce e în lume, şi de-aici blasfemia ca formă de agresivitate, ca reacţie la tot ceea ce ei numesc lume. Într-un fel, avem acum mai multă energie pentru a riposta la lucrurile pe care le urâm cu adevărat. Iar asta ne ţine încă în priză, iar "Death To All" - ca album şi ca sintagmă - reprezintă afirmaţia ultimă, lovitura finală de pumnal în inima acestei chestiuni.
- Versurile blasfemice au rămas o constantă a trupei. Cum aţi ales această temă?
- Câteodată venim cu versuri care să se potrivească melodiei. Mereu alegem conceptele în care
