Pentru a-şi întreţine familia, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române sunt nevoiţi să muncească şi în domenii laice. Preoţii care slujesc la parohiile nou-înfiinţate sau la cele plasate în mici comunităţi de români nu câştigă suficient pentru a-şi acoperi cheltuielile zilnice.

Muncitori, zidari, asistenţi sociali sau tâmplari, preoţii români din Italia lucrează cot la cot cu enoriaşii atunci când nu slujesc în parohiile ortodoxe din Peninsulă. Resemnaţi sau dezamăgiţi, majoritatea au acceptat meserii sub nivelul calificării lor pentru a-şi putea întreţine familiile în Italia.

Statul român alocă anual un buget care se împarte la numărul de preoţi prezenţi pe întreg teritoriul Italiei. Din cauza numărului mare de parohii din Peninsulă, suma cuvenită fiecăruia drept salariu este extrem de mică. Din 2008 şi până în prezent, salariul unui preot nu a depăşit 300 de euro lunar.

Pentru că aceşti bani nu ajung nici pentru plata chiriei, preoţii români sunt nevoiţi să dezbrace stiharul şi să îmbrace haine de lucru obişnuite.

În povestea preotului Florentin Mititelu de la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Alatri (la 100 de kilometri de Roma) se pot regăsi mulţi emigranţi români.

„Scriu lucrări de licenţă pentru 300 de euro"

Cinci zile pe săptămână, el lucrează ca zidar sau tâmplar atât pentru a supravieţui în Italia, cât şi pentru ­a-şi întreţine băiatul, Andrei, la facultate. Părintele Mititelu se consideră norocos că este găzduit în casa parohială care aparţine Bisericii Catolice.

Din diferitele munci pe care le face, el reuşeşte să strângă 1.000 de euro pe lună. Ocazional, preotul scrie şi lucrări de licenţă pentru studenţii din România, care ajung să coste 300 de euro, „dar concurenţa este acerbă", după cum ne-a mărturisit părintele.

„Sunt în căutarea unui loc de muncă"

Preoţii din sudul Italiei se confruntă cu aceleaşi