Vânzătorii din magazinele de vise spun că oamenii s-au îngrămădit să cumpere cantităţi mai mari de produse halucinogene de când Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care le scoate în afara legii.
Magazinele de vise îşi trăiesc ultimele zile. Autorităţile centrale au adoptat ieri un act normativ prin care 27 de substanţe şi nouă plante comercializate în magazinele de vise sunt scoase în afara legii, iar stocurile de asemenea substanţe vor fi distruse de proprietari sau posesori în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, adică de la publicarea în Monitorul Oficial. Vestea că nu vor mai avea parte de substanţe cu efect halucinogen la discreţie i-a făcut pe amatorii de distracţii „etnobotanice” să dea fuga la magazin şi să îşi facă provizii. Vânzătorii de la cele trei magazine de gen din Bănie susţin că, dacă înainte craiovenii care le treceau pragul cumpărau un singur pliculeţ de „vise împachetate”, acum craiovenii sunt dispuşi să dea mai mulţi bani pentru a cumpăra câte două-trei, în funcţie de buget. „Lumea a aflat, ca şi noi, că atât cultivarea, consumul cât şi comercializarea unor astfel de produse va fi interzisă prin lege şi e normal că au venit în număr mai mare. Sunt clienţii noştri fideli”, a spus un comerciant de la un magazin de profil din Bănie.
Revoltaţi de măsura Guvernului
Produsele etnobotanice, scoase acum în afara legii, şi-au găsit destul de mulţi fani printre craioveni. Chiar în timp ce reporterii Adevărul de Seară documentau subiectul substanţelor etnobotanice interzise, mai mulţi craioveni s-au declarat consternaţi de măsura Guvernului. „Ce au, dom’ne, cu oamenii ăştia, că făceau şi ei un ban cinstit! Lumea se simte bine, ei vin aici să-şi ia, nu-i obligă nimeni”,a spus un craiovean iritat de faptul că fotografiam magazinul. Potrivit autorităţilor, peste 1.000 de români au ajuns anul trecut la spital din