Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dejucat un atentat asupra unui ministru grec

Publicat in Adevarul, joi 11 februarie 2010 · ·

Fostă gardă de corp a lui Ceauşescu, Florin Marinescu a asistat la un moment din fuga dictatorului, în decembrie 1989. Florin Marinescu (50 de ani) a lucrat ca bodyguard al cuplului Ceauşescu, dar a fost implicat şi în acţiuni de esccortă ale lui Papa Ioan Paul al doilea şi Michael Jackson.

Gălăţeanul Florin Marinescu şi-a trăit viaţa în două perioade distincte. Până la 27 de ani a făcut parte din „Flotila de aur" de caiac-canoe a României, coleg de generaţie cu Ivan Patzaichin. A fost la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, cele de la Montreal şi Moscova, cele mai mari performanţe fiind bronzul european şi medalia de argint la campionatul Mondial din 1982, la Belgrad.

S-a retras din sport în 1986 şi datorită legitimării la Steaua a ajuns în armată ca subofiţer şi a fost apoi cooptat în trupele speciale antitero.

Astfel a ajuns „în obiectiv" la Palatul Snagov, pentru paza cuplului Ceauşescu, iar după 1989 să aibă misiuni de protecţie a diverşilor demnitari, în special cei străini veniţi în România.

În toamna anului 1982, imediat după ce obţinuse medalia la campionatul mondial, a fost invitat la o regată în China. A ajuns să asiste la o demonstraţie de arte marţiale, a fost atras imediat, iar după ce a renunţat la sport şi a ajuns în armată, s-a specializat în diverse tehnici de luptă.

A salvat un ministru grec

După 1989 a avut multe misiuni de protecţie a personalităţilor venite în România. „L-am păzit şi pe Michael Jackson şi pe Papa Ioan Paul al doilea, dar şi pe regele Mihai", a mai spus el.

La una dintre ele nu i s-a respectat traseul dorit şi a ajuns într-o situaţie limită cu ministrul Apărării din Grecia.

„Prin 1992 sau 1993, nu mai ştiu exact, am ajuns cu pistolul în mână în faţa mulţimii. Eu îi duceam de obicei la magazinele de artizanat şi barurile unde aveam oamenii mei, goleau locul de clienţi pănă să ajun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 28 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 16 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°