- Editorial - nr. 479 / 11 Februarie, 2010 Un studiu, fie el chiar si sumar, asupra evolutiei omenirii in decursul existentei sale de peste 600.000 de ani, ne poate oferi indicii pretioase nu numai cu privire la ce a fost, ci si la ce va urma. Daca omului i-au trebuit cel putin 100.000 de generatii pentru a trece de la homo habilis (creatorul uneltelor din piatra) la homo sapiens (cel de azi) si a atins nivelul de inteligenta specific noua abia acum 20.000-30.000 de ani, este evident ca mult timp i-a fost necesar acestuia sa devina omul zilelor noastre. Cercetandu-i evolutia extrem de inceata si sinuoasa in vremurile de demult, constatam ca acesta a urcat primele trepte ale civilizatiei prin el insusi, si daca avem in vedere ca lui i-au trebuit intr-un anumit punct al evolutiei nu mai putin de 100.000 de ani pentru a-si "buchisi" banala piatra pe care a reusit sa o transforme, in cele din urma, in cateva unelte utile: cutite, pumnale, topoare, dalti, sape, ne dam seama cat de greu i-a fost acestuia sa se poata desprinde de lumea animala si sa gaseasca calea spre conditia sa ulterioara. Suntem de parere ca socializarea acestuia in grupuri a constituit momentul crucial care i-a marcat hotarator evolutia, dat fiind faptul ca numai punerea cap la cap a fiecarui strop al experientei individuale si colective a facut posibil progresul. Progres care a insemnat pasi greoi si marunti intr-un interval extrem de mare si pe arii foarte restranse. Doar asa vom putea intelege cum civilizatia de pe Tigru si Eufrat, din podisurile Iranului si Turciei, din Egipt, s-a raspandit in Europa de sud si de nord, aflata la doi pasi, abia dupa 3.000-4.000 de ani. Parcursul omului prin natura si istorie este de-a dreptul dezolant si chiar umilitor. Prea mult a trebuit sa "alerge" el prin cranguri si paduri virgine, prin mijlocul salbaticiei, expunandu-se tuturor vicisitudinilor, ca abia la ki