Satul timişean Hodoş mai are doar cinci gospodării locuite după ce, ani de zile, sătenii au plecat pe alte meleaguri. Pierdut în locurile unde câinii sunt mai mulţi decât oamenii, Hodoşul leneveşte pe o culme, parcă la capătul lumii.
Cu doar 13 case care încă mai stau în picioare, dintre cele 282 care erau în anii ‘60, cătunul e împărţit în două de o biserică ce stă să pice. Casa Domnului a fost ridicată la începutul anului 1900. Prin crăpătura uriaşă din zid se vede golul din interior. Casele vechi se întind lângă biserică, de o parte şi de alta a drumului. În sat mai sunt doar cinci gospodării locuite, restul au rămas case de weekend sau se ruinează.
CLICK AICI pentru o fotogalerie din Hodoş
Casa pădurarului
Cea mai tânără, dar şi cea mai bătrână femeie din sat împart culmea dealului cu singura familie care a revenit în Hodoş chiar dacă nu mai aveau casă la care să se întoarcă.Viaţa lor e simplă şi certurile nu există în partea lor de Hodoş, acolo în capătul satului. Trei case vechi, toate cu gospodării bine întreţinute şi curţi pline de animale. După poarta familiei Huzdup, o căruţă plină cu fân este ocolită de găini, raţe şi curci înfrigurate. Elena Huzdup, de 48 de ani, ultimul copil botezat în biserica de acolo cară de zor lemnele pe care fiul său, Mircea, de 28 de ani, venit în vizită acasă, le taie. „Mi-a crescut piciorul în iarna asta, cu două numere" spune femeia râzând şi apoi explică de ce poartă pantofii soţului. „A trebuit să-mi iau ciorapii de lână ca să nu îngheţ", a continuat hodoşanca sprijinindu-se pe capra de lemne.
Femeia povesteşte veselă şi glumeaţă despre puţinii vecini pe care îi are. „Ne-am făcut bisericuţă, noi trei de-aici din capătul satului. Ne adunăm toţi din Hodoş numai când vine preotul în sat, aşa, mai mult noi cu vecinii de aici", a spus Elena, indicând printr-un gest al mâini