Academia Americană de Film mizează anul acesta pe extratereştri şi pe melodrame, pe eroi de război şi pe 3D şi, nu în ultimul rînd, pe tragedii rasiale. Cea mai bălţată listă de nominalizări la Oscar din ultimii ani are însă şi o parte bună: le lasă loc de manevră şi afirmare femeilor. James Cameron compara, la un moment dat, munca sa de lider în ale Avatarului cu asamblarea şi coordonarea unei cete de pisici. În 2010, Academia Americană de Film (A.A.F.) se situează la o aruncătură de băţ de al doilea termen al comparaţiei. Desigur, trecerea la 10 lungmetraje nominalizate la statueta pentru Cel mai bun film al anului a adus o contribuţie durdulie la această stare de fapt. Rezumînd lista de opţiuni ale academicienilor, ajungi la următoarea adunătură pestriţă: o animaţie şi o pseudoanimaţie adusă la stare de artă în 3D (Up şi Avatar, cel dintîi fiind abia cel de-al doilea lungmetraj de felul său nominalizat vreodată la Cel mai bun film), două melodrame care urmează cu sfinţenie toate regulile genului, ambele avînd în centru un puber afro-american abuzat (The Blind Side şi Precious), una bucată bildungsroman delicat cu o puternică amprentă britanică (An Education, de departe cea mai inofensivă propunere), o comedie romantică, deprimant de căznită, dar, nota bene, cu un „mesaj“ la antipodul genului (Up in the Air), un film de război mai preocupat de antractele acestuia decît de războiul propriu-zis (The Hurt Locker), o peliculă de „epocă“ remarcabilă prin maniera în care îşi calcă epoca în picioare (Inglorious Basterds), un lungmetraj cu extratereştri, însă dotat cu toate remuşcările postcoloniale, aţintite de data aceasta asupra pămîntenilor şi corporaţiilor, la care adaugă un iz de telenovelă (District 9, debut în lungmetraj) şi... nu, nu un horror sau un biopic, care ar fi întregit minunat meniul, ci o peliculă aproape imposibil de încadrat ca gen. Un alt exer