Vânzarea ”Evenimentului Zilei” și a revistei ”Capital” de către Ringier omului de afaceri Bobby Păunescu reprezintă, practic finalul unei iluzii în presa scrisă autohtonă. Cea conform căreia ar putea fi o afacere care să se dezvolte pe propriile picioare. Retragerea Ringier (care în urmă cu patru ani era lider detașat pe print), venită după ce Arbomedia și Informedia și-au restrâns și ele activitatea în domeniu, arată că print-ul gândit strict pe considerente de business a eșuat. Pe piață au rămas (cu câteva excepții) ziarele subvenționate de interese financiare și/sau politice.

Să pui acest eșec pe seama crizei ar fi cea mai facilă, dar și incorectă explicație. Cauzele reale țin strict de România. Iată câteva (posibile) explicații, la cald și într-o ordine aleatorie (nu de importanță). Startul ratat. După 90, presa autohtonă a pornit, practic, de la zero. Nu au existat ziariști, modele și școli de jurnalism. Totul a mers pe intuiție și pe ce s-a mai ”furat” din vecini. Marketing-ul presei scrise a fost până în a doua jumătate a anilor 90 aproape inexistent. Vânzările de publicitate s-au făcut după principiul ”prietenul redactorului-șef” ori ”prietenul reporterului”. Imaturitatea (fizică) a presei scrise românești. 20 de ani e un timp prea scurt pentru maturizare. Media de vârstă a redacțiilor din România e undeva în jurul a 35 de ani. În cazurile fericite. În presa locală coboară către 25 de ani sau chiar mai puțin. Lipsa de experiență se reflectă direct și în profesionalismul unei redacții. În 2007 am intrat în redacția unei rețele de ziare locale și regionale din Olanda. Într-o hală imensă, toți cei pe care îi vedeam pe lângă calculatoare, scriind, aveau peste 40 de ani. ”Nu există jurnaliști începători în redacție?” am întrebat. ”A, ba da, sunt pe teren, nu au ce face pe aici”, mi s-a răspuns. Șef de departament, editor, redactor-șef peste 40 de ani rep