Aparitia postuma a amintirilor lui Adrian Marino risca imediat sa devina numai o sursa de barfa si scandal. Ce a spus Marino despre Plesu si Liiceanu? Ce a replicat Dinescu? Exista riscul ca aceasta aparitie editoriala sa-i discrediteze deopotriva pe autor si pe cei criticati in ea, care nu vor intarzia sa replice. Cu cat cadem cu totii mai jos si aruncam cu mizerie unii in altii, cu atat mai mare multumirea unora. Sper sa fim capabili a lua de la Adrian Marino ceea ce a vrut, de fapt, sa ne lase: o critica necrutatoare, dar perfect justificata, a kitschului, ipocriziei si antioccidentalismului profund care domnesc in lumea noastra in timp ce ne iluzionam ca suntem cititi si europeni. Marino a fost un european convins, constient ca europenizarea este un proces de transformare a Romaniei, o forma de aspiratie, conditionata de efortul de a ne schimba.
Dar amintirile lui – nu le-am citit, nu stiu ce contin – nu ar trebui luate ad litteram si nimeni nu ne obliga sa adoptam toate judecatile lui subiective despre unii oameni. Dar ar fi pacat ca substanta criticii lui sa nu fie inteleasa, pentru ca nu e intemeiata pe ranchiuna lui de a fi fost marginalizat. Ar fi trist ca volumul publicat de editura Polirom sa devina doar un reper al rafuielii meschine intre grupuri culturale care isi disputa influenta si veniturile. In ce priveste viata lui Marino, detinut politic si unul dintre putinii oameni care nu am avut o slujba sub comunism toata viata, oricine crede ca anuleaza parerile lui subiective prin improscarea sa cu noroi se insala.
Sunt convinsa ca cititorii vor citi singuri in extrase din ziare, dar preferabil in volum, ce a avut Marino sa ne lase. Pentru azi, inspirata de un interviu pe Hotnews cu Dan Puric, as vrea sa dau doar un avertisment in spiritul lui Adrian Marino. Imi pare bine ca nu a vazut degradarea accelerata a culturii noastre i