» Grup Servicii Petroliere va finaliza in martie reconversia unei barje, investitie de 85 milioane dolari.
» Compania mai deruleaza investitii in proiecte de constructii marine, in valoare de peste 400 milioane dolari.
Firma constanteana grup Servicii Petroliere (GSP) va finaliza in luna martie procesul de reconversie al barjei GSP Bigfoot 1, care va fi utilizata pentru instalarea conductelor submarine si operatiuni de ridicare de mare tonaj, investitie de 85 milioane dolari, a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvant Radu Petrescu. Procesul de reconversie consta in adaptarea barjei, care anterior era folosita pentru transportul de marfuri, la lucrari destinate industriei constructiilor marine (instalarea conductelor submarine si operatiuni de ridicare de mare tonaj). "GSP Bigfoot 1 va fi echipata cu cele mai noi tehnologii folosite in industria constructiilor marine. Lucrarile de reconversie au fost efectuate in noua baza operationala a companiei din Portul Constanta Sud Agigea, GSP Shipyard. Investitia se ridica la suma de 85 milioane dolari", a declarat purtatorul de cuvant al Grupului Upetrom, Radu Petrescu.
Acesta a precizat, totodata, ca Grup Servicii Petroliere are incheiate proiecte de constructii marine care depasesc suma de 400 milioane dolari. Pentru campul petrolier Akcakoca din platoul continental al Marii Negre din Turcia, GSP a semnat in septembrie 2008 un contract pentru care prevede constructia si instalarea unei platforme marine fixe cu patru picioare si a unei conducte submarine de aproximativ 7 km lungime.
Pentru proiectul Galata din platoul continental al Marii Negre din Bulgaria, GSP a semnat in octombrie 2009 un contract pentru lucrari de constructii offshore care urmeaza sa fie efectuate pe platoul Continental Bulgar. GSP va monta o conducta submarina pe o lungime de 22,5 km, de la platforma Galata