STIL. De îndată ce suntem pe picioarele noastre, bunul-simţ şi educaţia ar trebui să ne îndemne să le dovedim părinţilor recunoştinţa prin gesturi fie ele şi mărunte: un cadou, o excursie pe care şi-o doresc. Sursa: SHUTTERSTOCK

Timp de aproape 20 de ani, priorităţile financiare ale unui părinte se învârt în jurul copilului: să aibă ce mânca şi cu ce se îmbrăca, să aibă cărţi, să plece în excursii, să facă meditaţii.

Vine apoi vremea când copilului îi intră bani în buzunar, alţii decât cei de la mama şi de la tata. E momentul în care, dacă e recunoscător, dă înapoi, nu neaparat bancnote, cât servicii şi chiar răsfăţuri meritate după atâţia ani de sacrificii.

Atitudinea ţine strict de ceea ce a văzut în jurul lui şi de educaţia primită în familie.

Deprinderi din copilărie

„Vreau să-mi ajut părinţii cu rata la casă. Ştiu să cânt la chitară 37 de melodii, ştiu să desenez. Cum fac rost de bani?”, întreabă, ingenuu, un puşti pe un forum.

Mesajul lui naiv arată că dorinţa de a ne sprijini părinţii nu vine odată cu maturizarea, ci e atitudinea celor crescuţi în spiritul ideii de solidaritate a familiei şi sprijin reciproc.

Un copil obişnuit doar să primească îi va privi neputincios pe ai lui, la bătrâneţe. Mai mult, va continua să ia bani de la ei, convins că i se cuvin şi că el nu trebuie să se străduiască prea mult.

Strictul necesar şi un tratament la băi

Vasile are 42 de ani, şi-i ajută pe ai lui încă de la 18 ani. „Ai mei locuiesc la ţară. Merg la ei o dată la două săptămâni, niciodată cu mâna goală. Le fac aprovizionarea cu ulei, zahăr, făină, pâine şi tot ce mai au nevoie. O dată pe an, vara, le plătesc un tratament la băi”, spune bărbatul.

După Revoluţie a plecat la muncă în Germania. Le trimitea lunar pachete cu de toate, în special cu