Contractia economiei s-a atenuat pe finalul anului trecut spre 7% in termeni anualizati, iar in acest an PIB va urca cu 1-2%, sustinut de industrie, agricultura si revenirea exporturilor, cresterea cererii interne si a consumului fiind de asteptat sa fie slaba, potrivit aprecierilor unor analisti.
Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, spune ca este posibil ca PIB-ul sa fi reintrat deja pe un trend ascendent in ultimul trimestru din 2009 fata de trimestrul anterior.
"Industria a recuperat aproape toata caderea, fiind cu certitudine deja iesita din recesiune, serviciile s-au stabilizat, iar constructiile continua sa scada", spune Dumitru. El apreciaza ca in ultimul trimestru s-a inregistrat o crestere de 0,1% fata de al treilea trimestru pe date ajustate sezonier.
Si analistii ING Bank se asteapta ca si cifrele din ultimul trimestru al anului 2009 sa confirme ca Romania a iesit din recesiune cu o rata de crestere trimestriala de +0,6%, astfel ca in termeni anuali, contractia economiei s-a diminuat la - 4,8%, fata de - 7,1% anterior, datorita contributiei pozitive a industriei si agriculturii.
Lucian Anghel, economistul- sef al BCR, estimeaza ca datele ajustate sezonier ar putea indica o cifra aproape de zero pentru evolutia ultimului trimestru din 2009 fata de intervalul anterior.
In ultimul trimestru din 2009 s-a observat o usoara ameliorare a economiei datorita aportului pozitiv al industriei si agriculturii, precum si revenirii exporturilor, sustine Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank.
In trimestrul IV efectul de baza a fost important, in conditiile in care recesiunea s-a simtit de la sfarsitul anului 2008.
Analistii si-au imbunatatit prognozele privind evolutia economiei imediat dupa anuntarea rezultatelor privind PIB-ul din al treilea trimestru care au surprins prin revenirea agriculturii pe crestere.