Se circulă cu mare prudenţă pe fluviu. Fenomenul de care navaliştii brăileni se temeau cel mai mult - formarea de sloiuri - a început să prindă contur
Frigul şi vremea rea au adus pe Dunăre, din amonte, sloiuri de gheaţă. Cu toate că sunt foarte mari, grosimea acestoara este mică şi nu reprezintă o ameninţare pentru ambarcaţiunile mari.
Ambarcaţiunile mici, însă, nu pot decât să aştepte ca gheaţa să se topească şi mai apoi să iasă pe apă.
„La nivel macro, activitatea de transport naval nu este afectată pentru că sloiurile sunt de densitate redusă, sub 10 la sută, şi au o grosime foarte mică", ne-a declarat Vlăduţ Brânză, căpitan şef de port la Căpitănia Portului Brăila.
Bărcile, pe dreapta
Cu toate acestea, propietarii de ambarcaţiuni mici s-au temut să iasă în larg pentru că bărcile din fibră de sticlă sau din lemn sunt mai fragile.
„Mai ies din când în când cu barca pe Dunăre, numai că, astăzi, nu am mai îndrăznit să ies de teamă să nu păţesc ceva", ne-a spus Marian Petcu, proprietar de barcă.
Spectacolul oferit de Dunăre a fost privit de trecătorii care au fost impresionaţi, mai ales că nu în fiecare iarnă se întâmplă să apară sloiuri pe Dunăre.
„Nu am mai văzut gheaţă pe Dunăre de mulţi ani, dar când eram copil am văzut Dunărea îngheţată toată, iar părinţii mei treceau cu sania plină cu lemne din Baltă şi gheaţa nu se spărgea, era foarte groasă", ne-a povestit Ion Preda, un bătrânel de 80 de ani.
Specialiştii spun că Dunărea nu îngheaţă decât la minus 22- 23 de grade Celsius. Totuşi, se formează fenomenul de fierbere, iar bacurile spre Tulcea şi Insula Mare a Brăilei circulă cu prudenţă.