Servilismul este folositor si comod si din cauza aceasta face ravagii in institutiile din Romania. In acest articol va fi vorba despre servilism. Pentru inceput este nevoie de - sa le spunem - citeva incadrari conceptuale. Servilismul nu este totuna cu conformismul, care, in doze rezonabile, este necesar pentru functionarea societatii in general si a institutiilor in particular. Nu se confunda total nici cu obedienta impusa, fata de autoritatea legitima sau ilegitima. Are ceva din voluntariatul specific conformismului si ceva din spasirea tipica obedientei. Servilismul se remarca prin complezenta izvorita din exces de zel (voluntariatul conformist devenind astfel voluntarism) si un mare adaos de onctuozitate la atitudinea obedienta. Exista servilism din vocatie si servilism din oportunism. Unii oameni pur si simplu au vocatie de sclavi. Nu in sensul, Doamne fereste, ca ar fi predestinati la asa ceva sau ca ar avea inscrisa in gene aceasta orientare, ci doar ca au o disponibilitate caracteriala sau temperamentala spre servitute. Ei functioneaza cel mai bine intr-un scenariu ancilar, in care unii le ordona arogant, iar ei executa fara cricnire. Fata de acestia, servilii minati de utilitarism se cred emancipati, destepti. Acestia spun ca nu au o aplecare absconsa spre supunere, ci doar utilizeaza servilismul ca strategie de reusita sociala. Adicatelea, posedind un bun simt al oportunitatii, se prefac umili (fac cu ochiul smechereste in timpul plecaciunii) si - menajind susceptibilitati, hranind orgolii - isi ating scopul. Despre sclavii voluntari a scris excelent inca din secolul XVI Étienne de La Boétie in al sau clasic „Discurs asupra servitutii voluntare" (tradus si in limba romana). Spre deosebire de modernul Stanley Milgram (autorul faimoaselor experimente), la care obedienta si comportamentul imoral asociat apar ca raspunsuri situationale intr-un mediu bazat pe co