Emil Boc a iesit la inceputul lunii octombrie cu pieptul gol in fata natiunii si a anuntat ca ar fi onorat sa-i cada Guvernul pentru ca si-a asumat raspunderea pe Legea sistemului unitar de pensii.
Multi au vazut in el premierul-haiduc, premierul care-i razbuna pe cei care au privit atata vreme cu obida spre veniturile nesimtite ale celor iesiti din activitate printr-o portita anume deschisa, cu concursul tuturor: parlament, guvern, sindicate.
Si uite-asa, toamna trecuta, la ora 10 dimineata, a inceput goana dupa o naluca: dreptatea sociala. Doar ca socialismul a fost construit de toata lumea - aleg un sistem caracterizat printr-o oarecare ordine, spre deosebire de economia originala de piata -, care a cam vaslit in aceeasi directie, fara pretentii de doua, trei boase in plus: si judecatorii, si militarii, si inginerii, si securistii, si vanzatoarele de legume.
Aaa, pai egalitarism? Nu, fireste. Dar care sunt criteriile dupa care sa ne construim viata eliminand frustrarile? Nu exista. Mereu se va gasi o categorie care sa pretinda ca e un rulment vital in sandrama, si atunci, trebuie sa recurgi la o masura apta sa genereze o oarecare impresie de justitie, un compromis pe care il poate toata lumea inghiti, unii mai usor, altii mai greu, dar cu aceeasi finalitate.
Niciun guvern de dupa Revolutie nu a avut discernamant, pentru ca nu a anticipat un lucru la indemana oricarui copil de clasa a doua: daca scapi un ou pe jos, nu-l mai strangi niciodata. Nici masina timpului nu exista si asta pe simplul motiv ca, daca modifici trecutul, s-au putea sa nu mai ajungi sa fii in situatia de-a te intoarce in timp. Si atunci, ce avem in varful mesei?
Un premier care vrea sa repare lucrurile. Laudabil. Utopia e cel mai frumos refugiu al unei minti fasnete, doar ca sistemul romanesc de pensii a fost violat cu atata putere si t
