Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FANTASY&CIENCE FICTION. Internet SF 2010

Publicat in Observator Cultural, joi 11 februarie 2010 ·

Din cînd în cînd trebuie să mai dăm o tură prin blogosfera SF şi, în general, să mai sondăm Internetul, pentru că lucrurile se mişcă repede. Tot sondînd pe ici, pe colo, am găsit anunţul unui colocviu organizat de Societatea Română de Fantasy şi Science Fiction, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Primăria Sectorului 2, sîmbătă 30 ianuarie. Au susţinut lucrări Horia Gârbea, Angelo Mitchievici, Marian Truţă, Cristian Tamaş şi Liviu Radu. Textele vor fi puse online pe site-ul revistei Luceafărul de dimineaţă şi au început deja să fie postate pe site-ul SRSFF (www.srsff.ro). Pînă acum, „Anglomania salvează România?“ de Cristian Tamaş şi „Literatura SF între apocalipsă şi ucronie“ de Liviu Radu. N-o fi frumos, fiind eu implicat în destinul ei, dar fiind singurul periodic SF românesc la ora actuală, anunţ apariţia numărului pe februarie al revistei Nautilus (http://nautilus.nemira.ro) şi trecerea ei în cel de-al treilea an de apariţie. Alte reviste nu mai sînt de semnalat, doar cu regret, o informaţie despre Pro-Scris care, la zece ani de la înfiinţare (primul număr a apărut în 2000), se închide. Ce-ar mai fi de spus în faţa unui asemenea eveniment? Oricum, cred că e mai puţin important ce-ar mai fi putut face, important este şi va fi ce a lăsat în urmă. Şi a lăsat destule. O revistă la care au colaborat Cornel Robu, Voicu Bugariu, Mircea Opriţă, Liviu Radu, Ovidiu Bufnilă, Robert Lazu şi alţii şi alţii... a lăsat destule. Să le mulţumim lui Cătălin Ionescu şi lui Györfi-Deák György pentru efortul lor. Pe site-ul ARSFan (www.arsfan.ro) se anunţă programul întîlnirii care va marca aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea cenaclului Helion (19-20 martie, la Timişoara). De reţinut din program comunicările sub genericul „Feţele viitorului între ficţiune şi prognoză“ (prima zi) şi „Tipologii ale războiului în SF-ul modern“ (a doua zi), dar şi, tot în ziua a doua, „Alte

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 33 minute
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 42 minute
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Accident grav în Sibiu. Un autobuz și un autoturism au luat foc în urma coliziunii pe o șosea principală

Adevarul acum o ora
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 3 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Miami

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (34 de ani, #101 WTA) s-a impus în primul tur al turneului de la Miami contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, #82 WTA), scor 6-3, 7-6(5). Sorana Cîrstea a fost condusă în tie-break cu scorul de 0-2, dar a revenit și a câ

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 3 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-2°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°