Grecii şi-au consumat, inconştienţi, mitul propriului succes.

Prima întrebare care îţi vine în minte în legătură cu falimentul Greciei este: cum de a fost posibil? Vorbim despre un membru al zonei euro - deci, care se presupune că respectă criterii stricte de deficit, datorie publică şi inflaţie. Vorbim despre o ţară cu o piaţă internă dezvoltată, cu un PIB pe locuitor de vreo trei ori mai mare ca al României şi care încasează numai din turism, în fiecare an, aproape zece miliarde de dolari. Vorbim despre o populaţie căreia nu-i lipseşte spiritul antreprenorial.

Răspunsul e simplu: proasta guvernare, tradusă prin sectorul public umflat şi o lipsă de performanţă acoperită prin creşterea datoriei externe - 300 de miliarde de euro, adică 125 la sută din PIB. Adăugaţi aici corupţia şi neregulile în gestionarea fondurilor europene. În Grecia, funcţiile publice se distribuie politic. Sistemul de educaţie s-a degradat astfel încât oferă absolvenţilor şanse minime pe piaţa muncii. În Grecia, scandalurile de corupţie şi deturnări de fonduri publice rămân mereu fără vinovaţi. Vă mai amintiţi sfârşitul anului 2008, cu valurile de tineri nemulţumiţi de pe străzile Atenei şi ale altor oraşe? Au fost semnele vizibile ale unei crize profunde, dar mereu ignorate. Membri ai Uniunii Europene din 1981, grecii şi-au consumat, inconştienţi, mitul propriului succes. În ultimii 30 de ani, ţara şi-a dezvoltat infrastructura, sectorul financiar şi cel turistic, dar nu a făcut un adevărat salt de competitivitate.

Acum, statele din zona euro se mobilizează. Alarma sună asurzitor. Scăderea încrederii în euro poate lovi ca un trăsnet în mai multe state membre cu deficite şi datorii mari. Primele pe lista neagră: Portugalia, Irlanda, Spania. Asta va pune în pericol zona euro şi întreaga Uniune. Germania se va afla, probabil, în fruntea grupului care va asigura politic