Tatăl handbalistului Marian Cozma, ucis acum un an în Ungaria, rememorează anul de coşmar care a trecut de la moartea fiului său

- Domnule Petre Cozma, a trecut un an de la moartea lui Marian.

- Ca acum un an mă simt şi acum. Nu ştiu dacă mă credeţi. Anul ăsta, soţia mea a ieşit din casă doar să cumpere lumînări şi la cimitir.

- Nu s-a mai liniştit măcar puţin?

- Deloc. A fost o durere uriaşă. Mi-a zis că vrea şi ea să meargă la Veszprem să aprindă o lumînare chiar pe locul pe care a murit Marian.

- Sînteţi mulţumit de cum a mers ancheta?

- Poate fi vorba de mulţumire aici? Cine-mi mai dă copilul înapoi? Aproape că nu mă interesează. Oricum, criminalii trebuie să plătească pentru fapta lor.

- E adevărat că avocatul dumneavoastră în acest proces va cere confiscarea averii criminalului?

- Averea mea nu mai e. Chiar nu ştiu, dar vă repet că nu mă interesează acest aspect. Oricum vreau să-i mulţumesc domnului Mircea Sandu pentru ajutorul pe care mi l-a dat cu avocatul. Avocatul nostru este vicepreşedintele federaţiei ungare de fotbal. Mircea Sandu ni l-a recomandat.

- Cu fosta prietenă a lui Marian aţi mai vorbit?

- O singură dată am discutat la telefon cu Claudia. Dar o înţeleg. Vă spun sincer. Nu poate fi măicuţă. Ştiţi cum decurge convorbirea? Eu plîng la un capăt de telefon şi ea la celălalt.

- Oamenii cum reacţionează cînd vă văd pe stradă?

- În cele mai diferite moduri. De exemplu, am văzut oameni în tramvai cărora le dădeau lacrimile cînd mă vedeau. Sînt alţii, cum ar fi nişte vecini de-ai mei, care spun că am ajuns vedetă după moartea copilului. Asta e viaţa. Asta e lumea.

- Apropo de criminali, unul dintre ei a declarat că are curaj să vă privească în ochi şi să vă spună că nu el a ucis.

- E treaba lui. Poate să spună multe. Doar Dumnezeu p