Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste va fi premiată la expoziţia dedicată nunţilor. Cei care îşi vor uni destinele, în acest an, sunt aşteptaţi, până duminică, la Galeria Real, unde vor găsi tot ce au nevoie pentru o nuntă de vis.
„Miri Expo", expoziţia dedicată nunţilor care va fi organizată în perioada 12-14 februarie, în Galeria Real, vine în sprijinul tinerilor care doresc să-şi pună pirostiile.
Astfel, în cadrul celei de-a treia ediţii a târgului, cei interesaţi pot găsi o gamă largă de produse precum rochii de mireasă şi costume pentru bărbaţi, bijuterii dar şi serviciile unor saloane de cosmetică şi înfrumuseţare, florării, case de modă, restaurante, cofetării şi agenţii de turism.
De asemenea, organizatorii, „Go & Go media grup", le-au pregătit vizitatorilor o atmosferă de sărbătoare din care nu lipsesc prezentări de modă, degustări de vinuri, dansuri sportive, demonstratii de machiaj, manichiură şi coafură.
Concurs cu premii
Îndrăgostiţii vor putea participa la concursul „Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste precedată de o cerere în căsătorie" la finalul căreia vor putea câştiga o rochie de mireasă, vinul pentru o nuntă de 100 de persoane şi bineînţeles alte premii surpriză.
Declaraţiile de dragoste pot fi trimise pe adresa office@jobcocktail.ro sau completaţi talonul de tombolă pe care îl găsiţi la noi în "Adevarul de Seară".
Cei care totuşi nu vor ajunge la târgul nunţilor, în acest week-end, nu trebuie să se întristeze deoarece manifestarea cu caracter itinerant va organizată şi la Brăila, în perioada 26-28 februarie.