Ecleziastul scria că „pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer“ şi continuă cu enumerarea unor opuşi inseparabili – naştere şi moarte, dărâmare şi construcţie, iubire şi ură, război şi pace ş.a. „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.“ De aici acea „deşertăciune a deşertăciunilor“ traversează secolele cu care omul nu se poate împăca pornind în căutarea înţelepciunii prin „învolburarea“ vremilor. Cum trăim într-o asemenea „învolburare“? (...) Acad. Mircea Maliţa îi caută rosturile şi sensurile în noua sa carte MINTEA CEA SOCOTITOARE, apărută recent la Editura Academiei Române, într-o analiză de elegantă probitate intelectuală şi morală. Titlul ia fost inspirat de Dimitrie Cantemir, care, în „Divanul“, se referea la gândirea raţională ca la „socoteala minţii mele, lumina dinăuntrul capului“. Citind-o, ne-am amintit de Glossa lui Mihai Eminescu: „Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/Te întreabă şi socoate.“ S-a înfiripat acest volum de eseuri şi din întrebările tinerilor dornici „să îşi croiască un rol demn şi util“. Iată câteva: Este omul un animal raţional? Atunci de ce se fac atâtea greşeli în economie sau în politică? Este istoria bună la ceva? Atunci de ce se repetă greşelile trecutului? Cât de utilă este schiţarea unor obiective realizabile şi dezirabile? Este în stare omenirea să-şi vindece crizele? Ne aşteaptă oare un dezastru final? Dacă raţionalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul înţelepciunii? ş.a. O adevărată avalanşă de întrebări la care încă s-ar mai putea adăuga şi care, asociate cu răspunsurile-eseu, sunt un real exerciţiu de înţelepciune, ca rodnică întâlnire dintre îndoială şi certitudine, neostenită căutare a ar