Bărbatul avea 43 de ani şi fusese internat ieri pe secţia medicală a corpului vechi din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ
Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 9.00. Pietreanul internat de ieri pentru colică abdominală, a luat decizia de a-şi pune căpăt zilelor după ce a citit observaţiile din fişa sa medicală.
„Gheorghe Bucă a fost internat ieri seară cu dureri abdominale şi osoase. Acesta prezenta şi suspiciuni de ciroză hepatică, fapt care a fost menţionat şi în fişa sa de internare", a declarat doctorul Sorin Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Neamţ.
Bărbatul s-a speriat de diagnosticul prezumtiv şi a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa.
„Azi dimineaţă i s-au solicitat probe de urină şi, însoţit de un asistent, s-au îndreptat spre toaletă. Pacientul a intrat, iar asiastentul a rămas afară. După un timp, văzând că nu mai iese, a intrat şi a înţeles că s-a aruncat pe fereastră. A căzut întâi pe un tomberon şi apoi pe beton", a completat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Căzătura i-a fost fatală bărbatului de numai 43 de ani.
„Pacientul a fost ridicat imediat de angajaţi ai spitalului, care l-au transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe. S-a încercat resuscitarea lui, însă a fost prea târziu", a spus o asistentă medicală de pe secţia de primiri urgenţe.
Poliţiştii cercetează cazul şi au deschis o lucrare penală pentru moarte suspectă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia.