Daniel Răduţă era un om normal, cu o viaţă frumoasă până când a început o luptă grea cu una dintre cele mai necruţătoare boli, leucemia. Dar Daniel nu s-a dat bătut şi şi-a propus un obiectiv pe 2010: să se facă bine. În ciuda desfăşurării de forţe de pe blogul său şi de pe reţelele sociale, Daniel are nevoie în continuare de 150.000 de euro pentru a spera că filmul vieţii lui va continua alături de soţia sa, Raluca şi de băiatul lor, care va veni pe lume în luna martie.
Un tânăr de 29 de ani, absolvent de Politehnică, cu o cariera în cadrul unei companii de IT cu renume, este supus unor încercări grele pe care destinul i le-a pregătit. Daniel a fost diagnosticat în octombrie 2009 cu leucemia acută limfoblastică, un fel de cancer al sângelui.
"Dupa ce am tratat-o cu succes până acum, medicii au căzut de acord că cea mai bună opţiune pentru mine este un transplant de măduvă, operaţie care nu se poate efectua în ţărişoara noastră dragă. Şi aşa am ajuns acum să sper ca o sa fiu ajutat sa-mi rotunjesc conturile (foarte subţiri faţă de necesar) cu vreo 120.000 – 150.000E în cel mai scurt timp posibil. Pentru că da, această procedură de transplant este una foarte costisitoare.", spune Daniel pe blogul său.
Tipul de leucemie de care suferă Daniel are ca particularitate o dezvoltare explozivă a celulelor canceroase într-un timp foarte scurt. În cazul în care nu este tratată corect, ea se dovedește fatală in termen de 2-3 luni de la instalare.
"Eu nu am facut excepție: în martie 2009, analizele de sânge erau excelente, la jumătatea lui octombrie aveam febră de 40 grade, nu eram activ mai mult de 6 ore/zi şi măduva era formată în proporţie de 99% din celule canceroase iar sângele avea 70% celule canceroase.", povesteşte el.
Deşi tratamentul citostatic a întârziat să înceapă din diverse motive, iar Daniel este extenuat, slăbit şi insomniac du