CAMPANIE. Timp de două săptămâni, EVZ a prezentat problemele ntreprinzătorilor, precum şi cele mai bune sfaturi pentru continuarea activităţii.
Microîntreprinderile au pierdut, de la începutul acestui an, avantajul de a opta pentru impozitul de 3% pe venit. Peste 190.000 de firme care optaseră pentru acest sistem de taxare sunt puse în situaţia de a decide în ce formă îşi vor continua activitatea, astfel încât costurile să fie cât mai mici.
Cele mai la îndemână opţiuni sunt trecerea afacerii de pe SRL pe persoană fizică autorizată (PFA) sau întreprindere individuală, precum şi continuarea activităţii ca plătitor al impozitului de 16% pe profit. În plus, aceste firme îşi pot muta sediul într-un offshore sau chiar pot decide să pună lacătul pe uşă.
„Evenimentul zilei” a desfăşurat, timp de două săptămâni, o campanie dedicată proprietarilor de microfirme, în cadrul căreia a prezentat cazuri de afaceri lovite de schimbarea sistemului de impozitare, precum şi răspunsurile specialiştilor la întrebările lor.
SRL versus PFA
În această perioadă dificilă, mulţi dintre patroni se gândesc să-şi mute activitatea de pe SRL pe PFA. Ei trebuie să ia în considerare câteva aspecte. Un SRL are următoarele dezavantaje: plăteşte impozitul minim, depune mai multe declaraţii la Fisc şi plăteşte mai multe taxe, printre care şi impozitul pe dividende.
În plus, contabilitatea pe care trebuie să o ducă un SRL este mai complicată decât cea a unui PFA. Pe de altă parte, un SRL are o altă prestanţă în negocierile cu terţii şi poate depune proiecte pentru obţinerea de finanţări din fonduri de stat sau europene. Un mare dezavantaj al PFA este faptul că, în cazul unui faliment, răspunderea nu se limitează la capitalul social, ca în cazul unei companii, ci se extinde la întreg patrimoniul proprietarului.
Din î