Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Cel mai bun fotograf din 2009 este un italian

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

Un fotograf liber profesionist italian a câştigat premiul întâi la concursul ¨World Press Photo Competition¨.

Concursul este cel mai cunoscut în domeniu, la nivel mondial, şi este dedicat fotografiilor din întreaga lume. Cel care a făcut cea mai bună fotografie în anul 2009, se numeşte Pietro Mastruzo şi a declarat că nu se aştepta sub nicio formă să câştige marele premiu.

Unul din membri juriului, Guy Tillim, a declarat că fotografia italianului reprezintă combinaţia perfectă dintre viaţa de zi cu zi şi situaţiile de conflict, combinaţie definită de Tillim ca fiind ¨Pocalul cel Sfânt al vieţii¨.

Judecătorii au înmânat premii pentru 63 de fotografi din 23 de ţări. Membrii juriului s-au uitat timp de două săptămâni la cele 101.960 înscrise în concurs. Au participat 5.847 fotografi din 128 de ţări.

Masturzo va primi un premiu de 10.757 şi un aparat de fotografiat profesional la ceremonia care va avea loc pe data de 2 mai. Fotografia sa înfăţişează o femeie care strigă pe un acoperiş al unei case din Iran, noaptea, în cursul luptelor de stradă.

Vezi aici GALERIE FOTO cu alte fotografii din concurs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 25 aprilie 2025. Provocările zile vin dinspre sectorul partenerial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rezerva-ti momente linistite si gandeste-te pe indelete cum ai dori sa fie viata ta de acum incolo. Ai sanse minunate de a alcatui planuri de viata noi, care se vor materializa incet, dar sigur. Relationezi mai greu cu ceilalti, pentru ca est

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

Un site „Turul 2 înapoi” şi TikTok-ul unei judecătoare pensionare au îndemnat la asaltul cu cereri de anulare a deciziei CCR privind alegerile prezidenţiale din 2024. 130 de acţiuni înregistrate la curţile de apel

News.ro acum o ora
Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curţile de apel din România în perioada 8-17 aprilie, relatează Hotnew

Racheta care a ucis 12 persoane în atacul rusesc asupra Kievului era nord-coreeană, spune Zelenski

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că racheta rusă care a lovit un bloc de locuinţe din Kiev în timpul nopţii şi a ucis 12 persoane a fost furnizată de Coreea de Nord, conform Reuters. „Conform informaţiilor preliminare, ruşii

Bursă. Rompetrol Rafinare reporneşte o instalaţie din rafinăria Petromidia pe fondul cererii în creştere pentru produsele petrochimice

Ziarul Financiar acum 29 minute
Rompetrol Rafinare (RRC) anunţă că va reporni instalaţia de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) din cadrul rafinăriei Petromidia la începutul lunii mai, în contextul cererii în creştere pentru produsele petrochimice. Reintegrarea instalaţiei LDPE,

Zelenski: Ucraina susţine toate propunerile partenerilor pentru pace, cu excepţia celor care contravin Constituţiei noastre

News.ro acum 3 ore
Ucraina nu poate accepta niciun acord care contravine valorilor şi Constituţiei noastre, a declarat preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai presei, în Africa de Sud. El a subliniat că, la întâlnirea din

Temperaturi peste media specifică lunii mai în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi, în luna mai, mai mari decât cele specifice perioadei, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni publicată vineri de ANM. Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025 Valorile termice se vor situa în general în jurul celor sp

Mark Rutte, șeful NATO: Ucrainenii chiar joacă jocul. Mingea se află în mod clar în terenul Rusiei acum

Adevarul acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că revine Rusiei, şi nu Ucrainei, să avanseze negocierile pentru a pune capăt conflictului, după ce preşedintele american Donald Trump a criticat Kievul.

Facebook va penaliza conturile care fac spam

News.ro acum 2 ore
Meta promite, din nou, că va face curăţenie pe Facebook, având în vedere de data aceasta conturile care fac spam. Facebook va penaliza conturile care postează conţinut ce poate fi considerat spam prin reducerea vizibilităţii în cadrul platformei şi

Coreea de Sud acuză DeepSeek că a transferat datele utilizatorilor în China şi SUA fără consimţământ

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Coreea de Sud a concluzionat că startupul chinez de inteligenţă artificială DeepSeek a colectat informaţii personale de la utilizatorii locali şi le-a transferat în străinătate fără acordul acestora, transmit

Vremea

București
acum

19°
vin.

11°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

11°/24°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°