Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Macovei la RFI : Actuali şi foşti miniştri, în vizorul ANI

Publicat in rfi, vineri 12 februarie 2010 ·

Actuali şi foşti miniştri sunt în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. O spune la RFI preşedintele ANI, Cătălin Macovei. "Sunt, sunt în continuare demnitari importanţi şi foşti demnitari, care au investigaţii pe rolul Agenţiei Naţionale de Integritate. Sunt şi foşti miniştri şi actuali miniştri", declară el. Macovei precizează că intensificarea activităţii ANI din ultima vreme se explică printr-o anumită "maturitate" la care ar fi ajuns inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

Actuali şi foşti miniştri sunt în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. O spune la RFI preşedintele ANI, Cătălin Macovei (audio).

"Sunt, sunt în continuare demnitari importanţi şi foşti demnitari, care au investigaţii pe rolul Agenţiei Naţionale de Integritate. Sunt şi foşti miniştri şi actuali miniştri", declară el.

Macovei precizează că intensificarea activităţii ANI din ultima vreme se explică printr-o anumită "maturitate" la care ar fi ajuns inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate.

"Nu putem vorbi neapărat de o intensificare a activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate. Este vorba de fapt de o anumită maturitate instituţională la care încet-încet începe să ajungă instituţia. Inspectorii încep să stăpânească din ce în ce mai bine procedurile şi astfel reuşim să finalizăm într-un termen mult mai scurt decât anul trecut anumite dosare şi investigaţii", explică şeful ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a cerut în ultimele săptămâni Parchetului instanţei supreme să ancheteze mai mulţi foşti şi actuali demnitari. Printre ei se află şi fostul ministru de Finanţe, democrat-liberalul Gheorghe Pogea.

Mircea Geoană a intrat şi el în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI îl reclamă la Parchetul instanţei supreme pe preşedintele PSD, pentru fals în declaraţii, în legătură cu achiziţionarea unui apartament şi a două locuri de parcare

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°