Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restaurantul Tarot, locul unde mănânci cărţile

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

În localul situat pe strada Carol Knappe îi mănânci pe Regele de Cupă şi pe Crai Nou. În cartierul 1 Mai, într-o casă veche, poţi savura mâncăruri delicioase, cu nume inspirate din cărţile de tarot ale ghicitoarelor.

Vizita în restaurantul Tarot te face să te simţi ca într-un loc plin de mister, aşteptând în orice clipă ca o ghicitoare să-ţi spună viitorul din cărţi, din palmă sau cafea. Conceptul localului deschis în luna martie a anului trecut, a fost ca toţi cei care trec pragul să se simtă ca şi cum ar intra pe un tărâm de magic, al ştiinţelor oculte. Pe pereţii viu coloraţi ai restaurantului stau aşezate la loc de cinste tablouri pictate în genul cărţilor de tarot. Astfel, în timp ce savurezi cina sau prânzul poţi citi de pe pereţi ce ţi-au rezervat astrele.

Restaurantul este împărţit în două saloane, astfel atât fumătorii cât şi nefumătorii se pot simţi în largul lor. Deschis de marţi până duminică, de la 12.30 până la ultimul client, Tarot este un local discret, cu nuanţe calde şi atmosferă prietenoasă. „Am dorit să fie un loc primitor, restaurantul a fost gândit de noi, astfel am evitat să folosim ceea ce pe noi ne-a deranjat în alte părţi“, a spus unul din patronii localului, Radu Popescu. Este o afacere între prieteni, celălalt patron fiind chiar basistul trupei Holograf, Iulian Vrabete. „Ghiciţi viitorul în micile bucurii ale vieţii“ este mottoul localului, iar acesta a fost respectat întocmai până acum.

Pachetul de tarot se regăseşte în meniu

Mâncărurile sunt preparate pentru cei care apreciază calitatea gustului natural, bucătarul având o paletă largă de preparate delicate, diverse, dar şi elaborate. Felurile din meniu au nume inspirate de arta ghicitului, după cum sugerează şi numele restaurantului. Astfel, cei care se încumetă să vină aici pot gusta din Regele de Cupă, demunirea dată pentru ciorba de burtă, Mag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 28 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°