Ultimele doua volume din seria Publicisticii lui G. Calinescu*, aparute de curând la Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, acopera perioada 1948-1957 si cuprind, fara indoiala, cele mai compromitatoare articole pe care criticul le-a publicat in anii realismului socialist.
Cu toate acestea, cele doua volume nu se reduc doar la atât: pe lânga textele maculate ideologic, ele cuprind si câteva eseuri in care il mai putem inca regasi pe Calinescu cel "vechi". Printre acestea se numara si Universul poeziei, un dialog cu un fals interlocutor, a carui prima redactare a aparut in foileton intre 1943 si 1945, pentru a fi reluat apoi, intr-o forma unitara, in Jurnalul literar (1948).
"Poezia - scrie aici Calinescu - isi are universul ei, asa cum un continent are fauna si flora lui. Ea constituie o lume separata de aceasta, cu rânduiala ei proprie." Asadar, "sunt lucruri poetice, care intra in universul poeziei, si lucruri prozaice, refractare. (...) Nu toate lucrurile din natura intra in universul poeziei, ci numai acelea care pot constitui niste hieroglife, niste embrioane de poem, datorite imaginatiei omenirii." Provocat de convorbitorul sau imaginar sa produca un criteriu de departajare intre "poetic" si "prozaic", criticul ii ofera urmatorul raspuns: "Criteriul il gasesc in sensul general al lumii. Universul incepe (in inchipuirea noastra) printr-un moment genetic, atinge un punct de vitalitate juvenila, trece apoi printr-o faza variabila de desfasurare, apoi declina, se stinge si inceteaza. Simbolurile noastre definesc momentele cele mai caracterizate (sic!), prin toate mijloacele sensibilitatii si fanteziei." Si, pentru a fi mai convingator, Calinescu recurge la câteva exemple: "Un focar orbitor de lumina simbolizeaza punctul solar, un miros suav, materia in viguroasa agregatie, formele, carnurile tinere, vitalitatea in faza ei cea mai p
