In magazinele de la sate, de unde se pot cumpara galosi, carnati si vodca, pe la "marketurile" de la periferiile oraselor, unde se vand la preturi ce desfid orice concurenta produse expirate, in carciumi mici si mizere botezate, indeobste, "cafe-bar", unde se beau bauturi de care n-au auzit decat fidelii acelor locante, in toate aceste asezaminte de negot cu amanuntul functioneaza institutia caietului de "dat pe datorie".
Musteriii sunt buni platnici, pentru ca sunt clienti captivi: cetateanul de la sat n-are de unde altundeva sa-si cumpere nici galosi, nici carnati, nici vodca, locuitorul de la periferia orasului nu-si poate permite sa cumpere din alta parte, pentru ca produsele inca aflate in garantie, care se vand in centru, sunt mult mai scumpe, iar amaratul care pofteste la o "tarie" prefera sa deraieze de la realitate ingurgitand o bautura contrafacuta, ieftina "ca braga" si toxica precum o cianura dozata cu maiestrie.
Oamenii consuma (galosi, carnati, vodca, napolitane, zeama de E-uri - alcoolice si nealcoolice, gazoase sau nu), sunt trecuti pe caiet si pleaca, pe una sau mai multe carari, oricum multumiti, acasa. La o vreme, in ziua de leafa sau in ziua de pensie sau in ziua de ajutor de somaj, iau banii si-i plimba de unde-i ridica la pravalie. Aici se face o evaluare (un audit) al debitului la zi, se incaseaza cash banii (sau o parte din banii) datorati, se face un forecast al veniturilor persoanei cu pricina pentru urmatoarele luni si, in functie de rezultat, se deschide o noua linie de credit.
Deschiderea cu pricina este indeobste sarbatorita cu unul-doua paharele sau prin achizitionarea unei ciocolate doar putin de tot expirate (cadou de leafa noua pentru cei mici, de acasa). Indeobste, debitul lunii anterioare abia este acoperit de veniturile din luna curenta, astfel incat omul revine la caiet, se tot taie de pe lista si, cu ca
