Chiar înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei care interzice vânzarea de produse halucinogene, weed shop-urile din oraş au fost controlate la sânge de inspectori şi comisari.
Administratorii a două magazine de plante etnobotanice din Piatra Neamţ au fost lăsaţi fără afaceri după un raid al echipelor de control formate din comisari şi inspectori ai Gărzii Financiare, ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) şi ai Direcţiei pentru Sănătate Publică.
Vizita comisarilor OPC a vizat condiţiile în care se desfăşoară vânzarea produselor relaxante interzise de Guvern în urmă cu două zile. Comercianţii s-au ales cu amenzi totale de peste 8.000 de lei. Angajaţii OPC au constatat că pliculeţele cu plante uscate şi mărunţite nu au etichetă cu gramajul, sursa de provenienţă sau speciile componente.
Înscrisuri contradictorii pe pliculeţele cu „marfă“
„Am găsit capsule şi prafuri ambalate la plic fără înscrisuri în română. Lipseau cu desăvârşire preţurile, numele producătorilor, care este componenţa, originea produselor şi mai ales destinaţia lor“, a declarat inspector Nicoleta Nica, purtător de cuvânt al OJPC Neamţ. Dubiile privind provenienţa produselor încep chiar de la intrare. „Pe uşile acestor puncte de lucru era scris clar că plantele nu sunt destinate consumului uman. Însă, pe unele etichete am găsit înscrisuri care conţineau avertismentul «a nu fi consumate de tinerii sub 18 ani»“, a adăugat inspectorul Nicoleta Nica.
Magazinele de vise nu au scăpat nici de controlul reprezentanţilor Gărzii Financiare. Aceştia au fost cei care au decis să pună lacăt pe uşile a două dintre cele cinci weed shop-uri din Piatra Neamţ. „Neregulile depistate de noi au fost de ordin fiscal. Vânzătorii nu au reuşit să dovedească de ce deţineau o sumă mai mare de bani decât cea înscrisă în casa de marcat“, a declarat Emil Paşcău, şeful Gă