Acţionarul dinamovist Vasile Turcu (55 de ani) se retrage aproape în fiecare weekend, pentru a se relaxa, la casa sa de vacanţă din satul Rădeşti, judeţul Argeş, de unde este originară Elena, soţia sa.
Pentru construcţia vilei, Vasile Turcu a adus o echipă de constructori de la Bucureşti, dar a folosit şi forţa de muncă locală. Muncitorii au dărâmat casa bătrânească aflată în curtea socrilor lui Turcu şi în locul ei au ridicat două vile impunătoare: una pentru acţionarul lui Dinamo şi alta pentru părinţii soţiei şi pentru familia cumnatei sale. Pentru etajul superior şi pentru mansardă, Turcu a preferat o construcţie din lemn, în stil vânătoresc, fiind ştiut faptul că vânătoarea este unul dintre hobby-urile sale.
Vine aproape înfiecare weekend
Lucrările au fost gata în doar câteva luni, iar valoarea investiţiei s-a ridicat, conform unor surse sigure, la puţin peste 200.000 de euro. Turcu vine aproape în fiecare weekend la Rădeşti, dezvăluindu-le apropiaţilor că acesta este locul în care se simte cel mai bine. Dovadă că ajunge foarte des aici e câinele Saint-Bernand, lăsat singur în timpul săptămânii, pentru a păzi vila.
A reparat acoperişul bisericii
Localnicii din Rădeşti ne-au dezvăluit că Vasile Turcu i-a ajutat să repare acoperişul bisericii din sat. De asemenea, el este aşteptat de consăteni să ajute echipa locală de fotbal, Viitorul Rădeşti, să promoveze în liga a treia.
E în silenzio stampa
Supărat, probabil, pe rezultatele mai slabe ale dinamoviştilor în ultimele amicale, Vasile Turcu a decis să intre în silenzio stampa: “Nu mai fac nici o declaraţie până săptămâna viitoare, când începe campionatul”.