Inspectorii vamali au efectuat între 1 şi 7 februarie 945 de controale, în urma cărora au aplicat amenzi de 1,78 milioane lei şi au confiscat bunuri de peste 1,1 milioane lei, se arată într-un comunicat emis, ieri, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Acţiunile de control au vizat mărfurile susceptibile de a încălca un drept de proprietate intelectuală şi mărfurile periculoase pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor. Astfel, Vama a desfăşurat 267 de acţiuni având ca obiect reverificarea declaraţiilor vamale şi 22 de acţiuni privind activitatea de control ulterior, în urma cărora au fost constatate 22 de fraude, în valoare de 460.158 lei, pentru care s-au aplicat sancţiuni de 11.000 lei.
Au fost reţinute bunuri de 1,1 mil. lei
Echipele mobile din cadrul Direcţiilor Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au desfăşurat 362 de misiuni, în urma cărora au fost încheiate 209 procese verbale de constatare. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 1,76 milioane lei, iar valoarea bunurilor reţinute în vederea confiscării a fost de 1,1 milioane lei. În ceea ce priveşte produsele accizabile, inspectorii vamali au finalizat 4 inspecţii fiscale, în urma cărora au calculat accize datorate de 329.734 lei, majorări de dobânzi şi penalităţi de 47.702 lei. De asemenea, au fost aplicate amenzi de 2.500 lei. Inspectorii vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcţiilor Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au efectuat 290 de misiuni în vederea prevenirii, descoperirii şi sancţionării fraudelor în cazul deţinerii, transportului şi comercializării produselor accizabile. Inspectorii vamali au încasat din aplicarea amenzilor suma de 4.952 lei. Inspectorii vamali au mai finalizat acţiuni pentru depistarea mărfurilor periculoase pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor, în