Articolul asta se vrea o ”opera artistica de o valoare exceptionala”, sau in romana vulgara, se vrea o capodopera. Pur si simplu m-am trezit si mi-am spus :”Capodoperele sunt singurul lucru pentru care merita sa traiesti”.

Va suna cunoscut ? Nu ? Atunci aruncati mai atent un ochi la ce se intampla de peste 20 de ani in cinematografia, literatura, muzica si in general , in ”arta” romaneasca. Frustrati de restrictiile si tiparele comuniste, artistii romani alearga nesatui pe drumul implinirii personale. Vom trece cu vederea faptul ca regimurile opresive produc de multe ori valoare, lucru vizibil si in cei peste 40 de ani pierduti de Romania. Oricum ar fi, cel mai mare perdant al psihozei artistice de dupa 89′ ramane publicul. ”Capodoperomania” care caracterizeaza filmul si literatura romaneasca se vede in dezinteresul total pentru productiile autohtone. in contrast cu parerile exaltate ale criticilor. Am fost in cateva randuri luat la rost pe tema : De ce lauzi ”Restul e tacere” si critici Boogie ? De ce ataci postmodernismul ? Pai e simplu : m-am saturat de ”magna opus” si de invidiualism ieftin. Imi plac oamenii care se gandesc la public , public ce in marea majoritate a timpului vrea doar ceva decent. E un public care trebuie educat pentru mai mult, preocupare ce eludeaza mintile ”artistice” de pe la noi. De multe ori in cazul autohton, acel ”mai mult” este o adunatura amorfa de porcarii si influente, un prostmodernism vizual dus la extrem. O sa simplific, pentru distinsii autori de capodopere : niciodata o opera valoroasa nu a ramas complet inaccesibila publicului. Neinteleasa pe deplin, apreciata postmortem…poate, dar inaccesibila si destinata unui cerc de cunoscuti, la randul lor autori de ”capodopere”, mai rar. Daca aruncam o privire pe la vecinii din alte tari observam surprinsi ca marii lor creatori dau ceva apropiat de ”definitie’ odata la 5-10 ani.