Scriitor cu o personalitate polivalenta, cunoscut publicului larg fie in ipostaza de memorialist si cercetator infatigabil al comunismului românesc, fie in cea de exeget sagace al operei lui Mateiu Caragiale, fie, mai nou, in postura de cronicar de film, cu rubrica permanenta in "România literara", universitarul Angelo Mitchievici pare sa se afirme, pe lânga toate acestea, drept cel mai serios interpret (singurul, daca ma gândesc bine) al fenomenului decadentei in cultura noastra, având in vedere ca tema in cauza a facut chiar obiectul propriei teze de doctorat.
Si nu ma refer la o teza oarecare, ci la un studiu laborios, pe care autorul l-a incheiat dupa ani buni, in urma unor stagii indelungate in bibliotecile românesti si straine, dar si in muzeele lumii. Coordonata de Sorin Alexandrescu si gratulata nu de mult, la universitatea bucuresteana, cu distinctia maxima (Summa cum Laude), lucrarea urmeaza sa vada curând lumina tiparului (din pacate doar intr-o varianta prescurtata, impusa de editor), si tot in viitorul apropiat vrednicul carturar a anuntat aparitia unui tom masiv, de maxim interes pentru pasionatii de imagologie, despre memorialele calatorilor români in URSS.
Pâna atunci, insa, Angelo Mitchievici si-a mai acordat un ragaz, atât cât sa-si aminteasca de prima sa vocatie, aceea de prozator (care va fi deprins un pic din tainele meseriei la cenaclul studentesc "Litere", sub atenta obladuire a lui Mircea Cartarescu), si sa adune intre doua coperte povestirile scrise de-a lungul vremii, de la jumatatea anilor 90 incoace. Asa s-a ivit "Cinema", cartea recent publicata la Polirom in colectia "Ego. Proza" si entuziast primita de critica, inteligenta prefata a lui Paul Cernat acordând la acelasi diapazon, al elogiului binemeritat, tonul majoritatii cronicilor (numai Bianca Burta-Cernat si Mihai Iovanel au tinut sa adauge, ca de obicei, un bemol disc
