Au apărut, în ultimii ani, mai multe istorii ale literaturii române. Ar fi trebuit să se cheme Istorii ale literaturii române în România şi numai pentru România.
O istorie onestă a literaturii române în lume nu s-a tipărit şi n-o să fie scrisă ani buni de acum înainte, fiindcă ar fi jenant de scurtă şi ar stârni un complet de întrebări stânjenitoare, apropo de criteriile care au dus la apariţia tuturor Istoriilor în circulaţie. N-o poate întocmi nici unul din autorii ultimelor Istorii, întrucât ar fi să se contrazică, să vorbească de valoare, în Istoriile pentru România, şi să conchidă că, în afara ţării, chestiunea valorii se pune complet diferit, că marea majoritate a cărţilor, despre care am fost învăţaţi c-ar fi monumente de spiritualitate, se pot numi în continuare monumente, dar cu precizarea: locale, regionale, naţionale şi atât. În context internaţional, nu înseamnă mare lucru.
Mai mult, e posibil ca unele creaţii, ignorate sau puţin luate în seamă la oficializarea ierarhiilor naţionale, să prezinte un interes major pe plan internaţional.
În facultăţile noastre de Litere, cursurile de literatură română şi cele de literatură universală nu se interferează în nici un capitol. În Franţa, bunăoară, valoarea unui scriitor e măsurată în relaţie cu răspândirea în lume a operei sale, în funcţie de cariera planetară a ideilor sale.
Scriitorii români îşi scriu cărţile cu gândul numai la cititorii români.
Foarte puţine opere sunt traductibile, cu impact pe piaţa cărţii. Dar şi acestea pentru categorii restrânse de cititori străini. Neavând nici putinţa, nici dorinţa de a compara şi a decide în cunoştinţă de cauză, istoricii şi criticii au elogiat bibelouri cu superlativele proprii unor arcuri de triumf.
Chiar şi azi, când toate book-fest-urile ne deschid toate porţile spre universal, cine riscă o raportare l
