În plin "cod portocaliu", suflarea pesedistă s-a întrolocat să-şi clarifice niscaiva probleme organizatorice. (Ce mai năpastă, totuşi, pe ţara asta să şadă mereu ba "supt vremi", ba sub "scuturi antirachetă", ba sub fel de fel de "coduri"...!) Strânsura trandafirie s-a urnit anevoie, încă nevindecată de ultimele eşecuri electorale.

Buimăciţi şi temători de ce va să vie, activiştii celor trei roze s-au dezmorţit doar când venerabilul Ion Iliescu le-a amintit de gloria apusă a partidului-stat. Abia atunci, privindu-l pe părintele fondator agitându-se ca în tinereţea-i revoluţionară, propagandiştii împurpuraţi din sală au sărit de pe scaune. Şi l-au aplaudat zgomotos şi insinuant, dând de înţeles că apreciază un lider adevărat, cu boaşe. Bineînţeles, altul decât Mirciulică, aflat la ceasul regretelor inutile şi al mărturisirilor spăşite, dar de prisos.

Ceea ce se pare că n-au priceput alde Geoană e cauza propriului coborâş, a înlăturării lor de la guvernările din urmă. Păi, nici unul n-a cutezat să le zică în faţă, bărbăteşte, că PSD s-a anemiat o dată cu aducerea în Capitală a provinciei. Transferarea pârghiilor de conducere în teritoriu a slăbit forţa centrului şi de aici lipsa de coeziune şi gafele cu nemiluita. Tocmai de aceea mă miră răbufnirea recentă a gugulanului Frunzăverde, cum că staff-ul pedelist de la Bucureşti trebuie primenit cu baroni judeţeni.

Fostul ministru al armelor şi gamelelor vrea astfel să-i pălească pe videnii şi bercenii din Modrogan, clasaţi estimp sub media pe ţară la producţia de procente oranj. Cu alte cuvinte, o modernizare a partidului îmbăsescizat prin descentralizarea comenzii unice. Mişcarea aceasta, de se va împlini, poate să însemne pentru camarila traianică pierderea supremaţiei pe scena politică.

Fiindcă, luând exemplul partidului de altădată al "emanatului", Traian Băsescu s-a pus î