Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul camin cultural din Valu lui Traian va purta numele poetului Dumitru Olariu

Publicat in Ziua Constanta, vineri 12 februarie 2010 ·

Două dintre proiectele prioritare, în 2010, ale primarului comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, constau în construirea unui cămin cultural nou şi a unei săli de sport.

Sala de sport va fi construită pe o suprafaţă totală de 3.300 mp şi va avea o capacitate de 150 de locuri. Potrivit primarului Mitroi, sala de sport va fi destinată atât elevilor, cât şi celorlalţi locuitori ai comunei. Sala va fi amplasată pe fostul stadion al comunei şi face parte, potrivit reprezentanţilor Primăriei Valu lui Traian, dintr-un complex ce cuprinde, pe lângă locuinţele ANL, şi un bazin de înot. Amplasamentul a fost deja predat în scopul construirii sălii. Valoarea construcţiei se ridică la 3.700.000 lei, finanţarea fiind asigurată de către guvern prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

În ceea ce priveşte construirea unui nou cămin cultural în Valu lui Traian, acesta va purta numele cunoscutului poet Dumitru Olariu, de profesie avocat, care a fost directorul şi redactorul responsabil al revistei „Litoral". În Valu lui Traian există şi o stradă care poartă numele său.

Căminul cultural va fi construit pe o suprafaţă totală de 991 mp şi va avea o capacitate de 500 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 4.817.117 lei, finanţarea fiind asigurată tot prin intermediul CNI. Deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie a lucrărilor de construirea a aşezământului de cultură a avut loc pe 27 ianuarie. Primarul Florin Mitroi a făcut demersurile necesare pentru construirea acestui nou cămin cultural încă de la sfârşitul anului 2008. Imobilul va avea regim de înălţime P+1 şi va fi dotat şi cu parcare proprie. Pentru noul cămin, autoritatea locală a încheiat un parteneriat cultural cu Direcţia de Cultură a judeţului pentru evenimente din acest domeniu. Reprezentanţii Primăriei Valu lui Traian ne-au declarat că lucrările de construire a căminului vor încep

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 3 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum o ora
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 5 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum o ora
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 5 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 3 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

8°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°