In articolul polemic pe care îl dedică eseului meu „Trădarea criticii", apărut în nr. din 29 ianuarie, curent, în „R.L.", dl. Grigurcu, printre alte inexactităţi pe care nu omentez aici, afirmă, sub semnul întrebării, retoric, că „as fi jucat tenis cu generalul de securitate Plesi-ţă".

Nu, bineînţeles că nu este adevărat, dl Grigurcu preia o afirmaţie mincinoasă a dnei Ileana Mălăncioiu din cartea d-sale cu Daniel Cristea Enache. La întrebarea mea de unde deţine această „informaţie", distinsa poetă s-a bâlbâit şi nu ştiu să-şi fi retras până azi calomnioasa frază.

Nu, dle Grigurcu, dacă dumneata pari, ironic, a-mi invidia „relaţiile" pe care le-aş fi avut cu establishmentul ceauşist, eu nu ţi le-aş fi dorit; adevărul - pe care l-am publicat de altfel şi în ultimul meu volum de memorii - este că l-am cunoscut pe susnumitul general într-o anchetă de Securitate, unde eu apăream ca inculpat. Deci nu, nu pe un „teren de tenis", ci într-o anchetă, alături de alţi colonei de Securitate, în clădirea Ministerului Afacerilor Interne, anchetă ocazionată de confiscarea la vamă, în maşina editorului meu suedez René Coeckelberghs, a manuscrisului romanului meu „Bunavestire". A doua oară „l-am cunoscut" pe acelaşi general tot într-o anchetă, înconjurat din nou de câţiva colonei încruntaţi şi ameninţători, printre care se afla şi viitorul general Tăbăcaru, însărcinat, probabil, cu sectorul culturii, şi de data aceasta tot acuzat fiindcă aş fi trimis „ilegal" manuscrisul romanului „Bunavestire" în străinătate. Era adevărat, prin fostul ambasador al R.F. al Germaniei, scriitorul şi prietenul Erwin Wickert, am transmis aceluiaşi René Coeckelberghs, viitorul soţ al Gabrielei Melinescu, manuscrisul „Buneivestiri", dar, în ciuda presiunii efectuate ore întregi asupra mea şi a ameninţărilor, abia voalate, ale sus-numiţilor „jucători de tenis" colonei şi ge