Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii de la Smeura dăunează afacerilor proprietarilor de incineratoare

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

Conducerea Biobazei se plânge de presiuni şi din partea autorităţilor.

În loc să fie arsă în incineratoare special, contra cost, mâncarea la limita expirării din magazine ajunge la câinii de la Biobaza Smeura. De un an s-a trecut la acest tip de hrană pentru câini, iar de atunci a început şi o întreagă serie de probleme pentru cei de la Biobază.

Sunt şicanaţi mai mereu de autorităţi, nimeni nu le ia în seamă cerinţele şi s-a ajuns chiar la ameninţări din partea unui reprezentatnt al unui incinerator privat din Craiova.

Alimentele la limita expirării din supermarketuri merg spre această Biobază de la Smeura şi totul este gratuit. Zilnic, Biobaza Smeura consumă cam 4 tone de hrană, adică aproximativ 120.000 de kilograme lunar. Pentru a incinera acestei cantintăţi de produse, taxa ar fi de aproximativ 24,000 de euro, incinerarea unui kilogram costând aproximativ 0,2 euro.

Critici din partea autorităţilor

“Nu ne-au ajutat niciodată, nici cei de la Primărie, nici orice altă autoritate a statului. Nu ştiu decât să ne critice şi să ne ceară să respectăm legea la sânge”, spune Maria Preda, managerul Biobazei. Şeful de la Durecţia Sanitar veterinară, medical veterinar Ionel Vişinescu, a aruncat “bomba” că aceste animale sunt hrănite cu “maţe luate de pe la diverse abatoare” şi că ar exista pericolul ca, din cauza lipsei banilor, Asociaţia să fie obligată să le dea drumul câinilor înapoi de unde i-au luat, adică pe străzile Piteştiului şi împrejurimi.

“Am fost la Biobază şi, cu regret o spun, câinii de acolo nu mai au mâncare. Li se dau să mănânce maţe fierte luate de pe la diverse abatoare! Există, aşadar, pericolul ca aceşti câini să fie puşi în libertate! Sunt peste 3500 de câini acolo, şi vreau să trag un semnal de alarmă pentru autorităţi să se implice în această problemă!“, spune Ionel Vişinescu, şeful Direcţiei Sanita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 12 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°