Publicăm în numărul de faţă al revistei noastre câteva pagini din Abisul luminat, cartea de memorii la care Nicolae Balotă lucrează de ani buni si din care autorul ne-a încredinţat în trecut si alte fragmente. Debutul în materie, Nicolae Balotă l-a făcut cu Caietul albastru( 1998), cuprinzând note zilnice din anii 1954-1955.

Memoriile actuale se bazează, de altfel, pe jurnalul intim pe care l-a ţinut de la 15 ani, ca şi Maiorescu, întrerupt doar în aproape deceniul de închisoare şi de domiciliu obligatoriu (1956-1964).

Nicolae Balotă a fost arestat în ianuarie 1956. A fost „ridicat" (asta era expresia semiac-ar fi creat autorului, şi nu numai lui, neplăceri, precum acelea relatate, douăzeci de ani mai târziu, de Constantin Ţom în romanul Galeria cu viţă sălbatică. Întâmplarea a făcut ca în compartiment să se afle un tânăr clujean, vag cunoscut în cercurile în care se mişca Balotă (viitorul doctor în chimie, Bobi Musca, soţul Monei Musca), care urmărise scena şi îşi dăduse seama că geanta fusese lăsată cu intenţie de posesorul ei în voia soartei. O soartă care se va dovedi pe cât de plină de neprevăzut, pe atât de norocoasă. Tânărul are inspiraţia de a preda geanta la serviciul de obiecte găsite din Gara de Nord, anunţându-l totodată pe Ion Negoiţescu de arestarea lui Balotă. Negoiţescu o cheamă la Bucureşti pe mama lui, care scoate geanta de la obiecte găsite, în timp ce el aşteaptă prudent pe o bancă din parcul alăturat, ca să nu fie remarcat de Securitate. Caietul supravieţuieşte arestării lui Negoiţescu însuşi, care i-l trecuse discret lui Cornel Regman, considerat, se vede, încă de pe atunci, custodele Cercului Literar de la Sibiu, din care făcuseră toţi parte, sau, cine ştie, singurul la adăpost de suspiciuni. Regman îl restituie autorului în 1964, la eliberarea acestuia din domiciliul obligatoriu. În 1979, când Balotă emigrează