Mimarea armoniei e una dintre îndeletnicirile cele mai răspândite în România ultimilor ani.

„Tragedia omului nepregătit pentru tragedie - iată tragedia fiecărui om." Cui îi aparţin aceste cuvinte? Se va vedea mai încolo. Ce descriu ele? Un sistem de aparenţe care pregătesc şi acompaniază minţirea de sine. O pojghiţă care, în dulceaţa ei, atenuează gustul amar al pilulei. Un anume fel de-a refuza să iei notă de urâţenia din jur. Sunt mulţi cei care îşi confecţionează realităţi paralele şi se ascund în miezul lor ca să-şi cultive mai departe iluziile.

Refugiile de acest tip funcţionează o vreme, dar nimic nu le garantează perenitatea. La un moment dat se întâmplă ceva care dărâmă zidul de protecţie. Un fapt neprevăzut, un scurtcircuit, o trădare. Iar atunci rămâi singur cu ceea ce ai refuzat să admiţi. Lumina adevărului te spală brutal şi te lasă expus în faţa celorlalţi. Cu slăbiciunile, spaimele, nelămuririle şi obsesiile tale, pe care nici un artist cosmetician nu le mai poate farda.

Mimarea armoniei e una dintre îndeletnicirile cele mai răspândite în România ultimilor ani. Însă rozul-bombon acoperă o bubă purulentă. Exemple? Duium. Partidul politic se prezintă surâzător în faţa publicului şi înalţă spânzurători în curtea interioară. Cuplurile mondene pozează galeş în prezenţa reporterilor şi se păruiesc în particular. Atmosfera din sânul unei echipe e idilică la conferinţa de presă şi insuportabilă în vestiar. Minţirea de sine duce la farsă şi, în funcţie de cine o practică, poate semăna cu bandajarea unui membru cangrenat. Rodajul în ale ipocriziei asigură o gesticulaţie coerentă, dar nimic mai mult. Pajii aparenţelor nu au viaţă, ci doar butaforie. Trăiesc într-un balon care se poate sparge oricând, la primul contact cu strâmbătăţile, cruzimile şi abuzurile lumii reale.

Cuvintele care deschid articolul de faţă sunt smulse din inima romanulu