Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Si adultii au nevoie de joaca, nu doar copiii

Publicat in Ziare.com, vineri 12 februarie 2010 ·

Oricat ar parea de surprinzator, joaca si jocurile sunt foarte importante nu doar pentru echilibrul psihic al copiilor, dar si al adultilor, iar acestia ar trebui sa isi treaca in program ore special dedicate pentru practicarea lor.

Bineinteles ca nu vorbim despre jocurile specifice primilor ani de viata, cu papusi, jucarii de plus sau masinute, ci despre alte activitatati relaxante, de genul puzzle-urilor rezolvate impreuna cu intreaga familie, ne sfatuieste SixWise.com.

Cautam atatea metode sofisticate de a ne elibera de stres si de a ne relaxa si uitam de una dintre cele mai eficiente si mai putin costisitoare: joaca alaturi de copii, de intreaga familie si chiar de colegii de serviciu.

Cand te-ai jucat ultima data cu copilul tau?

Internetul, jocurile pe computer sau video ii izoleaza foarte mult pe copii si ii indeparteaza de familie. Dar chiar si ele pot fi folosite de parintii care se obisnuiesc mai usor cu tehnologiile moderne, pentru a petrece mai mult timp alaturi de cei mici si pentru a uita de propriile griji, macar timp de o jumatate de ora.

Daca nu va plac noutatile, reamintiti-va jocurile copilariei si nu ezitati sa le reintroduceti in viata voastra.

De exemplu, ce va impiedica daca mergeti impreuna cu familia in parc sa incepeti o vanatoare de tipul "de-a v-ati ascunselea"? Actiunea poate fi, cu putina imaginatie, adaptata unei versiuni mai moderne, de tipul "James Bond", in care fiecare dintre membrii familiei poate primi un rol pe masura varstei.

Jocurile dezvolta creativitatea, ingeniozitatea, imaginatia, atat in cazul copiilor, cat si al adultilor. Confruntarea cu probleme de rezolvat ne pune tuturor mintea la incercare, indiferent de varsta, si ne ajuta sa ne dezvoltam abilitati latente, simtul umorului, spiritul de observatie.

De exemplu, daca mergeti m

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum 59 minute
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 50 minute
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum o ora
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°