Ne explică fosta directoare a Fondului Proprietatea, doamna Lulache, la televizor, că salariile mari ale conducerii Fondului Proprietatea sunt meritate, pentru că dumnealor au generat profit. Dumneaei, de exemplu, câştiga 13.000 de euro pe lună şi a primit peste 200.000 de euro pentru că a fost îndepărtată de la conducere – “o paraşută de aur”, cum se spune (între noi fie vorba, controversate şi în străinătate). Acum, altă echipă s-a instalat la conducerea Fondului, numită pe criterii POLITICE: Ionuţ Popescu, Graţiela Iordache, etc. Se vehiculează o sumă totală a salariilor de peste două milioane de euro. Foarte frumos, dacă produc profit, foarte frumos, dacă sunt competenţi. Dar am şi eu o nedumerire, ca şi majoritatea celor care ar trebui să fie despăgubiţi din sumele acestui fond.
Înţeleg, de la doamna Lulache, faptul că cei de la Fondul Proprietatea nu se ocupă de despăgubiri, ci doar de gestionarea fondului. OK, dar dacă sunt numiţi POLITIC, nu ar fi cazul ca viziunea să fie una POLITICĂ, adică la un nivel mai larg? Nu ar trebui, deci, să aibă în vedere, în strategia lor POLITICĂ şi despăgubirea foştilor proprietari? Sau nu sunt toate, şi Fondul Proprietatea, şi ANRP, sub pălăria aceluiaşi guven POLITIC?
Peste casa bunicei mele tronează acum Casa Poporului. Ea, săraca, n-a mai apucat să vadă nicio despăgubire şi a trăit destul cu chirie într-un bloc cu igrasie de la capătul Militariului. În natură, nici dacă i-ar fi oferit o bucată din Casa Poporului, n-ar fi vrut-o. Nu că s-ar fi pus problema…. După 20 de ani, nicio despăgubire. Cam cât estimează dumnealor că va mai dura despăgubirea foştilor proprietari care şi-au văzut casele demolate sau ocupate de alţii?
Ne explică fosta directoare a Fondului Proprietatea, doamna Lulache, la televizor, că salariile mari ale conducerii Fondului Proprietatea sunt meritate, pentru că dumnealor au generat p