Nu mai este de mult un secret că sistemul de învăţământ constituie un subiect sensibil. Spre deosebire de toate celelalte domenii, şcoala are o implicaţie socială mult mai mare. Nu fiecare om este nevoit să cunoască hibele sistemului de justiţie şi nici de problemele sistemului de sănătate nu se loveşte chiar în fiecare zi.
În schimb, în învăţământ este implicat direct un număr mult mai mare de oameni, fie în calitate de elevi, profesori sau părinţi. În plus, şcoala este de multe ori făcută responsabilă pentru starea actuală şi viitoare a societăţii: dacă sistemul de învăţământ funcţionează cum trebuie, societatea va progresa. Astfel, învăţământul devine un centru de la care pornesc, ca într-o reţea, toate celelalte sisteme.
Nu este un secret nici faptul că în România societatea nu înregistrează progrese, cel puţin unele vizibile şi cu impact puternic. Justiţia trebuie tratată cu o reformă. Sistemul medical trebuie tratat cu o reformă. Agricultura trebuie tratată cu o reformă. Însă învăţământul este cel care trebuie "vindecat" urgent. De aceea, de 20 de ani, este într-o continuă re-for-mă. În fiecare an primeşte tratamente din ce în ce mai "spectaculoase". Actualul ministru deja a anunţat că toamna anului şcolar viitor va întâmpina elevii cu noi schimbări. Structura examenelor naţionale a fost schimbată de atât de multe ori, încât elevii au ajuns, chiar în preajma lor, să trăiască cu spaima reformei. Programa şcolară se schimbă de la an la an, se scot materii, se introduc materii. Schimbările sunt atât de frecvente şi de bruşte, încât, cu toţii, elevi, profesori şi părinţi, par aruncaţi într-un haos total din care nu pot discerne decât - bineînţeles! - aerul păgubos al experimentului. În situaţia actuală din învăţământ nimeni nu pare să mai înţeleagă nimic. Nici măcar ministrul, indiferent care a fost sau este acela. Cei care s-au perindat pe l
