Află cum este să trăieşti cu milionul de euro în buzunar. Pentru ei, luxul este la ordinea zilei. Despre stilul lor de viaţă: „Microbul care-ţi intră-n sânge”. Milionarii din „Top 300” nu sunt făcuţi după un prototip. Sursa: EVZ
Cu toţii au nişte milioane în bancă dar nu prea au cash în buzunar, iar criza, spun ei, a fost inamicul lor numărul unu. Cât cheltuieşte până la urmă un milionar? Au redus din costurile personale, odată cu recesiunea? Unii recunosc că nu se pot abţine de la plăcerile de zi cu zi, „suntem şi noi oameni” - spun ei. Alţii însă se jură că duc o viaţă de om obişnuit, fără niciun fel de excese. Copos, spre exemplu, mănâncă cereale dimineaţa. Spune că îi place să investească, iar nu să cheltuiască.
Pe de altă parte, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, Elan, ar prefera să moară de foame decât să-şi vândă vreuna dintre cele 10 maşini de colecţie. Cu toţii recunosc însă că „ luxul desfrânării” nu se mai poartă ca acum cinci ani.
Gheorghe Caruz, regele cărnii de porc din România, se mulţumeşte cu hainele făcute cadouri. Mănâncă la cantina firmei pe care o conduce, iar la prânz aşteaptă să fie invitat de partenerii de afaceri. În topul gusturilorculinare neaşteptate în lumea mogulilor se află Silviu Prigoană: „Iubesc slănina cu ceapă şi nu-mi plac fructele de mare”.
60 DE MILIOANE DE EURO
Silviu Prigoană
UTILITĂŢI: Am un credit la casă pe 25 de ani, facturile le plătesc pe internet. Doar soţia are card, cu limită de 1.000 lei. Nu am cash.
MAŞINĂ: Am o Dacie de la parlament, conduc un Volkswagen din 2002. Soţia are o maşină sigură, pentru copii, un BMV X5.
AVION: Am permis de pilot pentru un avion luat în leasing, la 60.000 de euro.
11 MILIOANE DE EURO
Ilie Năstase
HAINE: Am pe cineva care mi le croieşte special. Pentru un costum pl